Dupa tura pe doua roti din Rezervatia de Bujori de la Comana, a doua zi am pornit pe carari de munte, de data aceasta fara biciclete, in cautarea Bujorilor din Parcul National Muntii Macinului!
Pe drum am vizitat Cetatea Capidava si am aflat despre limesul roman, apoi ne-am continuat drumul spre munte. Am ajuns la poalele muntelui pe la pranz, asa ca primul lucru a fost sa asternem masa la umbra padurii:) Dupa ce am terminat, ne-am luat rucsacii am inceput sa urcam pe traseul Cozluk, unde, de la jumatate, am gasit palcuri intregi de bojori de Macin si nu numai! In padure toate florile isi etalau culorile fermecatoare si, in afara de bujori, care aici sunt mai inchis la culoare si mai putin batuti fata de suratele lor de la campie, am gasit mac alb, veronica austriaca, ventrilica, brebenoc si multe altele! Dupa ce ne-am bucurat din plin de frumusetea florilor si a muntelui, am incheiat circuitul si am coborat la masina. Pe drumul de intoarcere ne-am oprit la Lacul Iacobdeal unde copiii s-au jucat, apoi am luat drumul Bucurestiului.
Iata cateva poze de la aceasta frumoasa tura:
Foto: Tabere cu Suflet